O amintire vie: Mâinile mamei
Anii de rezidențiat au trecut ca un vârtej de nopți albe, gărzi epuizante și cazuri clinice complexe. De fiecare dată când simțeam că oboseala mă doboară, când ochii mi se închideau de somn deasupra tratatelor de chirurgie sau când presiunea din secția de primiri urgențe devenea insuportabilă, îmi aminteam de un singur lucru: de mâinile mamei mele. Mâini crăpate de dezinfectanți, asprite de cozile de mătură și de gălețile cu apă, dar care, în fiecare seară, îmi mângâiau fruntea cu o blândețe divină.
A teljes főzési lépésekért lapozz a következő oldalra, vagy kattints a Megnyitás gombra (>), és ne felejtsd el MEGOSZTANI a Facebook-ismerőseiddel.
